Horezu, sau satul Hurez, dupa cum era mentionat intr-un hristov din 1847, cu numele provenind de la bufnitele ce populeaza padurile din apropiere, este un simbol reprezentativ pentru cultura romaneasca, prin arta olaritului si celebrul motiv cocosul de Hurez. V-ati cazat (vedeti cazare de lux in Horezu) si va propuneti sa vizitati principalele obiective turistice ale orasului. Vi le prezentam in continuare, nu inainte de a va recomanda doua resurse online unde veti regasi informatii despre bogata istorie a acestui oras: site-ul Primariei si Wikipedia.
Recomandari de cazare Valcea: Conacul Maldar Horezu, La Conac Horezu, Hanul Vatra Costesti .
Asadar, sa pornim intr-o calatorie virtuala, printre principalele locuri de vizitat in Horezu.
Muzee si alte repere turistice in Horezu
Galeria de arta populara contemporana Horezu se afla in Casa de Cultura “Constantin Brancoveanu” (cu sala de spectacole al carei plafon este decorat cu farfurii mari confectionate in stil popular local), pe strada 1 Decembrie, nr. 11
Muzeul Bisericesc al Manastirii Horezu, cu piese de arta medievala, tesaturi si carti vechi (deschis intre orele 9-17; vedeti detaliere la prezentarea manastirii)
Moara cu Facaie in localitatea Barzoteni
Casa Parsoiu, constructie cu foisor si etaj, din secolul al XIX-lea
Casa Memoriala I.G. Duca, construita in 1912
Bustul lui Constantin Brancoveanu (sculptor Rodion Gheorghita)
Manastiri si Biserici in Horezu
Manastirea Hurezi (satul Romanii de Jos) este cel mai vast ansamblu de arhitectura medievala din Tara Romaneasca, monument UNESCO, ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, cu biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena (1690-1693) cu remarcabile picturi murale (tabloul votiv) si cu mormantul gol al ctitorului. Tot in cadrul manastirii se afla paraclisul, Foisorul lui Dionisie (cu remarcabile sculpturi), bolnita cu biserica si ruine, turnul clopotnita cu patru clopote vechi (cel mai mare avand peste o tona!), muzeul bisericesc, precum si schitul Sfintii Apostoli Petru si Pavel (1698) si schitul Sfantul Stefan (1703), dar si biserica Sfintii Ingeri (1700), cu picturi murale din 1757. In incinta manastirii se afla o moara de apa, tot aici existand ateliere de prelucrare artistica a lemnului. Alte informatii veti regasi pe pagina dedicata de pe wikipedia
Biserica din Targ – Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (1800), cu picturi murale din anul 1807. Se afla pe strada Constantin Brancoveanu nr. 2
Biserica Duminica Tuturor Sfintilor, construita in 1659, cu picturi murale, biserica a fostului schit Balanesti
Biserica Sfintii Voievozi, construita in anul 1826, in stil arhitectonic traditional muntenesc
Biserica Barzoteni Sfintii Ingeri din Romanii de Jos, construita in 1821
Biserica Vovidenia Intrarea Maicii Domnului in Biserica si Sfantul Ioan Botezatorul, din localitatea Ursani, cu picturi originale
Festivaluri si Evenimente Culturale in Horezu
Targul Anual de Olarit “Cocosul de Horezu” este organizat pe platoul “Stejari” in prima saptamana din iunie, inca din anul 1974. Culori si compozitii sunt transpuse in lut, astfel reinviat de mainile iscusitilor mesteri, dar si maestri olari
Festivalul Eco-Etno-Folk-Film, organizat la inceputul lui septembrie la Casa de Cultura “Dinu Sararu” din Slatioara, premiaza scurt-metraje pe teme ecologice, etnologice si folclorice.
Fagurele de Aur este sarbatoarea nationala a apicultorilor, organizata in a doua saptamana din iunie la Tomsani, la 5 km de Horezu
Orasul olaritului nu se spune ca l-ati vizitat daca nu ati participat la o “sedinta” de olarit, in care maestri olari va vor descoperi putin din arta pe care unii o ridica la rang de stil de viata. Calatorie Faina va dorim!