Parcul National Buila Vanturarita este poate unul dintre cele mai frumoase (atat prin peisaje, cat si prin superbele manastiri si schituri pe care le veti regasi aici) si putin cunoscute locuri aflate in Romania. Inaugurarea unui Han in apropierea acestui Parc ne-a bucurat, motiv pentru care l-am vizitat si cu mare drag vi-l prezentam in continuare.
Ce ne-a placut la Hanul Vatra Costesti
Drumul spre Han: zona aceasta, din Oltenia de sub munte, pare desprinsă din alte timpuri, unde totul se întâmplă mai molcom, mai cu folos, mai așezat. Iar peisajele vin să însoțească și îmbunătățească această stare, care în același timp odihnește și mulțumește sufletul
Ospitalitatea gazdelor: fiind un business de familie, atât Otilia, cât și soțul său, se implică activ în a împlini și chiar depăși așteptările oaspeților
Micul dejun delicios, ce include în mare parte preparate cu ingrediente locale. Totodată, și celelalte mese pe care le-am avut aici (în sistem de pensiune complet, tip bufet suedez) au fost gustoase, majoritatea tradiționale, din bucătăria românească. De menționat ca la cerere sunt disponibile inclusiv preparate vegane
Cursul de apa aflat in spatele Hanului, alaturi de sezlonguri si hamacuri unde oaspetii pot sta ziua intreaga pentru a se relaxa si bucura de melodioasa experienta
Modul in care este amenajat Hanul, de la arhitectura pana la design interior: autentic, dar nu incarcat, traditional, dar nu kitchos.
In amenajare se observa contributia majora a gazdelor (sotul fiind arhitect), care, odata reintorsi in tara din Germania, au preluat un stabiliment aflat in paragina (in care functiona o baie comunala, ce utiliza apele sulfuroase din zona, cu efect terapeutice excelente) si l-au transformat intr-un minunat popas adaptat nevoilor contemporane ale calatorului
Spatiul verde care inconjoara Hanul, o binecuvantare atat pentru cei ce cauta relaxare, cat si pentru familiile cu copii, care vor regasi aici numeroase facilitati ce le vor epuiza energia
Camerele foarte bine dotate, ce vin sa sustina abordarea traditionala, dar si curatenia exemplara
Numeroasele obiective turistice aflate in apropiere, de la cele din Horezu si Maldaresti pana la traseele montane si manastirile din minunatul Parc National Buila Vanturarita
O locație excelentă daca doresti sa evadezi din cotidianul zonei urbane sa te bucuri de o cazare tradițional românească.Florian, Google Reviews
Contact Hanul Vatra Costesti
Unde se afla: In comuna Costești, județul Vâlcea, la poalele munților Buila Vânturarița și la 6 km de Horezu.
Website Booking Facebook