Lista completa a bisericilor din Timisoara
Timisoara este gazda a peste 50 de lacasuri de cult (biserici ortodoxe, romano-catolice, greco-catolice, dar si alte lacasuri de cult), multe cu o vechime de sute de ani, monumente istorice, care si-au pus de-a lungul timpului amprenta asupra dezvoltarii urbei. Va prezentam in continuare lista completa a acestora, insotita de mentiuni valoroase, care va vor fi de ajutor in cazul in care planuiti un tur religios al orasului de pe malurile Begai.
Catedrala Mitropolitana din Timisoara
- construita in stil brancovenesc (avand ca model biserica Sfantul Gheorghe din Hîrlău), intre 1936 si 1941, este cel mai mare lacas de cult din Timisoara, cu noua turle si patru mini-turle. Arhitectura ii apartine lui Ioan Traianescu (Manastirea Govora, Palatul Ligii Culturale din Bucuresti – Izvor, Catedrala din Turda)
- Se spune ca aici se afla clopotele (sapte la numar) cu cea mai buna acustica din intreaga tara, cu armonizare executata de muzicologul Sabin Dragoi.
- Catedrala a fost sfintita in 1945, in prezenta Regelui Mihai, dar a fost finalizata (inclusiv picturi interioare, realizate de Anastase Demian – Catedrala din Sibiu, Capela Stella Maris din Balcic) abia in 1956
- La subsol adaposeste una dintre cele mai valoroase colectii muzeale crestine din Romania (regasiti detalii in lista de muzee din Timisoara).
- Hramuri ale Catedralei Mitropolitane Timisoara: Sfintii Trei Ierarhi, Sfantul Iosif cel Nou de la Partos
- Catedrala se afla pe Bulevardul Regele Ferdinand, nr 1 (vezi pe google maps)
Recomandare faina: Trei muzee religioase se afla in Timisoara – vedeti detalii despre muzee din Timisoara – lista completa a acestora.
Domul Episcopal Catolic – Catedrala Catolica din Timisoara
- cea mai valoroasa piesa de arhitectura baroca din Timisoara, catedrala a fost construita in 1736 de arhitectul vienez Fischer von Erlach – Fiul (care a fost s-a implicat si in arhitectura Castelului Bointida Banffy; tatal sau fiind arhitectul unor opere precum Palatul Schonbrunn si Karlskirsche din Viena, Palatul Glam-Gallas din Praga sau Palatul Cekin din Ljulbljana)
- interiorul are noua altare in stil baroc si rococo, orga din 1908, usi de stejar si decoratii interioare realizate de artisti precum Michael Unterberger, Johann Joseph Rossler si Johann Schopf
- Domul nu este constituit ca parohie, aici slujind Episcopul de Timisoara
- hram al Domului Episcopal: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe
- se afla in Piata Unirii, 12 (vezi pe google maps), iar mai multe detalii veti regasi in cadrul unui website dedicat
Catedrala Ortodoxa Sarba din Timisoara
- cladire monument istoric, in stil neoroman din secolul al XVIII-lea si pictura murala din secolul al XIX-lea. Iconostastul initial fusese realizat de Stefan Tenecki, dar a fost inlocuit in 1843 de cel sculptat de Mihail Janic si pictat de Konstantin Daniel. Biserica adaposteste mormintele a sapte episcopi si 21 de ctitori
- hramuri ale Catedralei Ortodoxe Sarbe din Timisoara: Inaltarea Domnului si Sfantul Nicolae
- se afla in Piata Unirii, pe strada Emanuel Ungureanu, nr. 12 (intrare si din Vasile Alecsandri – vezi pe google maps), alaturi de Episcopia Ortodoxa Sarba din Timisoara, ridicata in 1745 de Episcopul Gheorghe Popovici
Biserica Ortodoxa Nasterea Maicii Domnului – Iosefin
- Parofie infiintata in cartierul dedicat imparatului Iosif al II-lea in 1902. Piatra de temelie a noului lacas a fost pusa in 1931, arhitect fiind Constantin Purcariu, constructia fiind inspirata de interiorul bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, cu pictura murala realizata de Catul Bogdan (Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca) si Ioachim Miloia
- Aici se regasesc particele din sfintele moaste ale Sfantului Iosif cel Nou de la Partos, Sfantului Ierarh Andrei Saguna, Sfantului Pantelimon, Sfintilor Martiri de la Manastirea Sfantul Sava si Sfantului Irodion de la Lainici
- Hramuri: Nasterea Maicii Domnului, Sfintii Trei Ierarhi
- Se afla in Piata Alexandru Mocioni, nr. 9 (vezi harta pe google maps) – detalii si program liturgic veti regasi pe siteul dedicat
Biserica Catolica a Ordinului Calugarilor Piaristi
- Biserica Catolica Piarista, edificiu in stil eclectic-secession din 1909, construit de calugarii piaristi, pe locul unei manastiri franciscane din anii 1700 (calugarii piaristi au venit in Timisoara in 1788 si au ridicat biserica pe locul unei foste moschei, la randul ei ridicata pe locul unei biserici catolice medievale)
- In prezent nu mai este congregatie de calugari piaristi (ultimul calugar, P. Francisc Valo O.Sch.P, a trait aici in conditii foarte modeste, pana in 2005), biserica deservind comunitatea de liceeni si studenti catolici
- Hramul sau este Inaltarea Sfintei Cruci. Se afla pe bulevardul Regele Ferdinand, 3
Biserica Ortodoxa Sfantul Ilie – Fabric
- Biserica inaugurata in 1825 din dorinta de a iesi din comuniune cu sarbii, demolata insa in 1913 (in locul acesteia, se afla o cruce pe malul Begai). Zidirea noii bisericii s-a finalizat si sfintirea a avut loc in 1914, fiind centrul spiritual al ortodocsilor din cartierul Fabric.
- Arhitectul principal al bisericii este László Székely, unul dintre cei mai prolifici arhitecti din Timisoara inceputului de secol 20, cu peste 100 de lucrari impozante – pe wikipedia veti regasi o parte din acestea
- Pictura interioara este realizata de Ioan Zaicu, care a fost implicat in pictura unor biserici precum Sfantul Nicolae din Nadlac (capodopera sa), Adormirea Maicii Domnului din Sebes si Vechea Catedrala din Arad
- Hramuri: Sfantul Ilie Tesviteanul, Sfantul Spiridon al Trimitundei
- Se afla pe strada Andrei Saguna, 10 (vezi pe google maps) – detalii regasiti pe siteul dedicat
Biserica Ortodoxa Sfintii Arhangheli – Topla
- biserica de lemn ridicata in 1756 in satul Remetea Lunga, stramutata in 1807 in satul vecin Topla (potrivit unei inscriptii de pe o evanghelie veche din biserica) si resfintita in 1997 in Muzeul Satului Banatean din Timisoara,cu pictura originala din 1756
- este unul dintre cele mai valoroase monumente religioase din Banat, cu un motiv de factura preistorica – braul median rasucit in torsada (“brau franghie”) – detalii complete in cadrul unui studiu dedicat
- Hramuri: Nasterea Maicii Domnului si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
- Se afla in cadrul Muzeului Satului Banatean (strada Avram Imbroane, 1)
Recomandare faina: Alaturi de superbul parc din Muzeul Satului Banatean, in Timisoara veti regasi alte 10 parcuri – detalii pe parcuri din Timisoara – vedeti lista completa a acestora.
Biserica Catolica Nasterea Presfintei Fecioare – Iosefin
- biserica in stil baroc, ridicata in 1774 de canonicul Leonhardus Rothenbach. In timpul asediului din 1849, biserica a servit ca spital
- Ca elemente de reper, regasim ceasul din turnul bisericii (printre primele ceasuri publice din Timisoara), altarul sculptat in lemn, statuile Sfantului Ioachim si a Sfintei Ana, din 1778 si altarele laterale in stil baroc, dar si o impresionanta pictura pe sticla a Sfantului Iosif (in sanctuar). Fatada si poarta de intrare dau dovada de maiestrie artistica
- In curtea bisericii regasim cea mai veche statuie din Timisoara, a Sfantului Ioan Nepomuk
- Hrumul bisericii: Nasterea Sfintei Fecioare
- biserica se afla pe bulevardul Gen. Ion Dragalina, nr. 13 (vezi pe google maps) – detalii complete regasiti pe siteul dedicat
Biserica Catolica Millennium
- constructie in stil neo-roman din 1896, fiind cea mai mare biserica catolica din Timisoara, cu o capacitate de pana la 3000 de persoane
- Hram: Sfanta Maria
- Se afla in Piata Romanilor din Cartierul Fabric – detalii suplimentare veti regasi pe siteul dedicat
Biserica Greco-Catolica Fecioara Maria
- constructie in stil baroc din 1756, initial dedicata cultului romano-catolic; donata greco-catolicilor la inceputul secolului al XX-lea. Pictura realizata in 1910-1920 de Virgil Simionescu
- este singura biserica catolica din tara care detine o Capela de Adoratie Euharistica Perpetua (sursa)
- Hram: Nasterea Maicii Domnului
- se afla in Piața Alexandru Sterca Suluțiu, nr. 1
Biserica Catolica Sfanta Ecaterina – Cetate
- biserica catolica a comunitatii slovace din Timisoara, Biserica Parohiala din Cetate a fost cladita ca o continuare a unei biserici franciscane medievale, in cripta careia, potrivit unor informatii, fusese inhumata Maria Bytom de Polonia, sotia regelui Carol Robert de Anjou. Biserica veche a fost demolata in 1723, iar noua biserica, in stil baroc, cu obiecte de cult din vechiul lacas, a fost cladita intre 1753-1756 (si reconstruita, in stil neoclasic, in 1889). Altarul este realizat in 1761, de un mester vienez, iar amvonul si parte din mobilier provin din vechea biserica
- hramul bisericii: Sfanta Ecaterina
- biserica se afla pe strada Bolyai Janos, nr. 4 (in cartierul Cetate)
Manastirea Ordinului Salvatorian din Timisoara
- Edificiul monastic (supranumit in epoca “capodopera mestesugarilor din Elisabetin”) a fost realizat in stil neogotic, in 1926, au arce ogivale si dantelarii de piatra. Panourile decorative de sub ferestre amintesc de motivul Omului Verde. Are hramul Preasfanta Inima a lui Isus
- se afla pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 1
Biserica Reformata Noul Mileniu – Timisoara
- inaugurata in 2019, la 21 de ani de la initierea proiectului, este opera organica a arhitectului Imre Makovecz (care, din pacate, nu a apucat sa vada cladirea finalizata)
- Centru ecumenic format din doua aripi, trei cupole si doua turnuri, cuprinde, pe langa biserica (care gazduieste singura orga mecanica din Timisoara, cu 25 de registre si doua manuale), sala pentru concerte camerale (pusa si la dispozitia Filarmonicii Banatului), sala de expozitii si, odata cu finalizarea unei noi cupole, o biblioteca si un restaurant traditional unguresc
- biserica se afla pe strada Iulian Grozescu (vezi pe google maps), iar detalii complete veti regasi pe siteul dedicat
Sinagoga din Cetate
- construita de arhitectul vienez Carl Schumann intre 1863-1865, in stil eclectic-maur, cu mobilier din lemn traforat si stalpi de fonta
- inaugurata in 1865 si inca o data in 1872, in prezenta imparatului Franz Josef
- in intervalul 1985-2022 a fost desacralizata, dar recent a fost redeschisa, fiind destinata cultului mozaic neolog. Se afla pe strada Marasesti, 6 (vezi pe google maps)
Sinagoga din Fabric
- construita in stil eclectic intre 1897-1899, cu elemente mixte maure, gotice si neo-renascentiste, este unul dintre cele mai valoroase lacasuri de cult iudaice din Romania, realizata de arhitectul maghiar Lipot Baumhorn (care, printre altele, a realizat si Sinagoga Neologa din Szeged)
- In prezent este desacralizata, inchisa si oferita Teatrului National din Timisoara, pentru organizare de spectacole. Se afla pe strada I.L. Caragiale, nr. 2
Alte biserici ortodoxe din Timisoara
- Biserica Ortodoxa Pogorarea Sfantului Duh – Freidorf,din 1975, aflata pe strada Gogu Opre, nr. 28
- Biserica Ortodoxa Sarba Sfantul Gheorghe, cu constructie in forma de cruce si pictura murala. Reuneste o colectie de arta bisericeasca. Se afla in Piata Traian, nr. 1
- Biserica Ortodoxa Militara, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, sfintita in 1935, in timpul Regelui Carol al II-lea. Cladirea este una dintre cele mai vechi din oras (din secolul al XVIII-lea). Se afla pe strada Paris, nr. 1
- Biserica Ortodoxa Sfantul Dimitrie – Hodos,din lemn de stejar, cu absida altarului semicirculara. Construita in 1774, adus pe locul actual in 1970. Are hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Se afla in cadrul Centrului Eparhial de pe bulevardul Constantin Diaconovici Loga, 7
- Biserica Ortodoxa Sarba Sfantul Nicolae, biserica in stil baroc din anul 1786, cu pictura realizata de Sava Petrovici. Se afla in Piata Avram Iancu, nr 13
- Biserica Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului – Ghiroda Noua, construita in 1986, aflata pe strada Flacara, nr. 46
- Biserica Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului – Elisabetin, initial biserica de lemn (1727), construita in 1784 si refacuta in 1894 (arhitect Stefan Toth). Are turn in stil baroc si pictura murala. Se afla in Piata Protopop Gheorghe Dragomir, nr. 5
- Biserica Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului – Ronat, construita in 1988, aflata pe strada Taborului, nr. 20
- Biserica Ortodoxa Sfintii Apostoli Petru si Pavel – Viile Fabric, din anul 1997, pe strada Sfintii Apostoli Petru si Pavel
- Biserica Ortodoxa Sfintii Apostoli Petru si Pavel – Plopi, din anul 1969, aflata pe strada Jokai Mor, 33
- Biserica Ortodoxa Inaltarea Domnului, Mehala, din anul 1937, aflata in Piata Avram Iancu
- Biserica Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului – Aradului, din anul 2003, aflata pe strada Dej, nr. 1A
- Biserica Ortodoxa a Studentilor, in stil traditional muntenesc, din 1995, cu hramul Buna Vestire. Se afla pe strada Cluj, nr. 2
- Biserica Ortodoxa a Martirilor, cu hramul Sfantul Stefan, de pe strada Martir Dumitru Juganaru, 10A
- Biserica Ortodoxa Pogorarea Sfantului Duh – Fabric Vest, din strada Gloriei, nr. 1
- Biserica Ortodoxa Sfantul Nicolae – Soarelui, din strada Astrilor, nr. 6
- Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena – Fabric Est, pe strada Alpinistilor, 10
- Biserica Nasterea Maicii Domnului, din Piata Badea Cartan 8. Are si hramul Duminica Tuturor Sfintilor
- Biserica Cuvioasa Parascheva, in stil muntenesc, pe strada Dragasani, nr. 1
- Biserica Ortodoxa Ucraineana, zidita dupa modelul bisericilor slave, in 2012. Are hramurile Adormirea Maicii Domnului si Sfanta Ecaterina. Se afla pe strada Maresal Alexandru Averescu, 5c
- Biserica Ortodoxa Sfintii Apostoli Petru si Pavel – Fratelia, din 1963, pe strada Chisodei, nr. 3
Capele Ortodoxe in Timisoara
- Capela Spitalului Judetean Timisoara, cu hramul Sfintii Cozma si Damian, pe bulevardul Dr. Iosif Bulbuca, 156
- Capela Revolutiei, din strada Emanoil Ungureanu 8 (temporar inchisa?)
- Capela Ortodoxa a Spitalului Victor Babes, cu hramul Sfantul Mina, din strada Adam Gheorghe. Tot aici se afla si o capela greco-catolica
- Capela Institutului Agronomic, cu hramul Sfantul Nicolae. Pe Calea Aradului (in incinta Institutului)
- Capela Politiei, din lemn, cu hramul Buna Vestire, pe soseaua Alexandria (in curtea Inspectoratului)
Alte biserici catolice din Timisoara
- Biserica Greco-Catolica a Mizericordienilor, constructie in stil baroc din 1753 (reconstruita in 1851). A functionat o perioada ca depozit pentru Muzeul Banatului. Hram dedicat Sfantului Iosif. Din cadrul ansamblului initial facea parte si Spitalul Mizericordienilor (actualul Spital de Oftalmologie). Se afla pe strada Sfantul Ioan, nr. 3
- Biserica Greco-Catolica din Elisabetin, constructie din 2001. Are hramul Sfanta Maria, Regina Pacii si a Unitatii si se afla in Parcul Doina (strada Gheorghe Doja) – detalii si pe siteul oficial
- Biserica Greco-Catolica din Mehala, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, din strada Ioan Plavosin, nr. 5
- Biserica Catolica Freidorf, in stil baroc simplu, din anii 1735, cu turn in forma de coif, din 1879. In curte se afla un platan batran de 160 de ani. Hramul Sfantul Roca. Se afla pe strada Ioan Slavici, 54
- Biserica Catolica din Mehala, cu hramul Sfantul Nume al Sfintei Fecioare Maria, aflata pe strada Closca, 24
- Biserica Catolica Preasfanta Inima a lui Isus, constructie in stil neogotic din 1919, dupa planurile arhitectului Karl Salkovics, cu altar gotic, avandu-l in mijlocul pe Mantuitor, in marime naturala. Hram: Preasfanta Inima a lui Iisus. Se afla in strada 1 Decembrie 1918, nr. 1
- Biserica Catolica din Ronat, ridicata in 1928 pentru angajatii CFR si bombardata in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Are hramul Sfanta Treime si se afla pe strada Ciresului, nr. 1
- Biserica Catolica Fratelia, cu hramul Sfantul Iosif, in stil neogotic, din anul 1928. Se afla pe strada Victor Hugo, 7
- Biserica Catolica Notre Dame – Iosefin, edificiu in spirit istorism, ce imbina stilul neoromanic cu cel neogotic, biserica deserveste Ordinul Calugaritelor de Notre Dame si comunitatea catolica a bulgarilor banateni. Hramul principal este Preasfanta Inima a lui Isus, iar biserica se afla pe blvd. General Ion Dragalina, nr. 4
- Capela Romano-Catolica a Ordinatului Episcopal din Timisoara, din 1732, cu hramul Inaltarea Domnului, aflata pe strada Episcop Augustin Pacha
- Fosta Manastire Franciscana, construita in 1716, in prezent Scoala Populara de Arta. Pe strada Emanoil Ungureanu nr. 1
- Un material documentar amplu despre bisericile catolice din Timisoara regasiti aici (format PDF)
Alte lacasuri de cult din Timisoara
- Biserica Lutherana din Timisoara, cladire in stil neoclasic, cu turn neobaroc, din secolul al XIX-lea, realizata de Antal Schmidt, deschisa ca act de toleranta pentru libertatea religioasa, oferit in 1781 de Imparatul Iosif al II-lea. Se afla in Piata Ionel I.C.Bratianu, nr. 2
- Sinagoga Iosefin, in stil eclectic istoricist cu elemente maure, realizata de Karl Hart, dedicata credinciosilor iudaismului ortodox. Se afla pe strada Iuliu Maniu, 55
- Biserica Reformata Calvina, in stil gotic englez, cu sala de rugaciuni si 11 locuinte, construita in 1902. Este locul de unde a fost evacuat, in 1989, Laszlo Tokes (aparent, factorul declansator pentru Revolutie). Se afla pe strada Timotei Cipariu, 1
- Fosta Sinagoga din Fabric, actuala Casa Funerara, construit in secolul al XVIII-lea, pe strada Ion Creanga 14
- Biserica Baptista Betel, pe strada Ady Endre, 20
Pentru documentarea bisericilor ortodoxe, catolice si a celorlalte lacasuri de cult din Timisoara, au fost folosite ca surse de documentare sectiunile dedicate din timisoreni.ro,biserici.org, precum si celelalte surse mentionate pe parcursul articolului.